Șeful Serviciului de Permise Olt, audiat după ce a avut convorbiri cu Gheorghe Dincă, în concediu medical

Șeful Serviciului de Permise Olt, audiat după ce a avut convorbiri cu Gheorghe Dincă, în concediu medical
Publicat: 27/09/2019, 12:47

Subprefectul județului Olt, Florin Dumitru, a declarat, pentru MEDIAFAX, că șeful Serviciului Public Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, aflat în subordinea Prefecturii Olt, Florin Hoară, a intrat în concediu medical începând de vineri, 27 septembrie.

Înainte, Hoară a avut trei zile de concediu de odihnă.

„Din datele pe care le avem de la Serviciul de Permise Auto, Florin Hoară a avut trei zile de concediu de odihnă în această săptămână. Cererea a fost făcută pentru zilele de marți, miercuri și joi. De azi (vineri – n.r.) domnul Hoară este în concediu medical, după cum ne-a precizat locțiitorul dumnealui”, a spus Florin Dumitru.

De asemenea, subprefectul de Olt a precizat că luni se va discuta la Prefectura Olt dacă se că impune vreo măsură în cazul șefului Serviciului de Permise Auto.

„Prefectul de Olt participă la ședința cu prefecții din țară și va reveni luni la birou. Luni va exista probabil și o discuție privind situația șefului de la Serviciul de Permise Auto”, a spus subprefectul de Olt.

Joi, șeful Serviciului Public Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, Florin Hoară, a fost audiat de către polițiștii delegați la Caracal,după ce între acesta și Gheorghe Dincă au existat mai multe apeluri în perioada anterioară morții Alexandrei,au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, Florin Hoară, șeful Serviciului Public Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, a fost audiat în calitate de martor în cursul zilei de joi.

Audierile au venit în contextul în care pe telefonul lui Gheorghe Dincă erau mai multe apeluri către și dinspre Florin Hoară. Surse apropiate anchetei spuneau că ar fi vorba despre mai multe apeluri, acestea fiind date într-o perioadă mai lungă de timp.

Contactat de MEDIAFAX, Florin Hoară a spus doar că a fost audiat în calitate de martor, fără a da alte detalii despre cauză.

Potrivit unor surse judiciare citate de MEDIAFAX, polițistul a spus anchetatorilor că discuțiile ar fi fost legate de achiziționarea unui teren.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Florin Răducioiu, distrus după relația cu fotomodelul Janine Sârbu. Cum a aflat că e înșelat
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×